Skip to main content

Posts

Adrian Constantin c. României – Schimbarea încadrării juridice fără punere în discuție

  Cererea nr. 21175/03, Hotărârea din data de 12 aprilie 2011 Situația de fapt · Prin rechizitoriul din 24 aprilie 2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, reclamantul a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată. Era acuzat că ar fi transferat suma de 15.000$ către o societate canadiană în baza unui contract încheiat între societatea administrată de către reclamant din România și societatea canadiană, fără ca acest contract să fie definitiv. · Tribunalul achită inculpatul, sentință menținută în apel · CSJ casează deciziile anterioare, apreciind că sumele au fost într-adevăr transferate în mod ilegal. În deliberări, Curtea Supremă a apreciat că nu a existat vinovăție sub forma intenției din partea reclamantului, că acesta a făcut numai o interpretare eronată a documentelor trimise de către Fondul Proprietății de Stat. În consecință, a decis să schimbe încadrarea juridică în infracțiunea prevăzută de art. 249 C. Pen. negl...

Association belge des Consommateurs Test-Achats ASBL c. Conseils des ministres – Discriminare prin stabilirea sexului ca factor de evaluare a riscurilor în materie de asigurări

Materiale Directiva nr. 2004/113/CE din 13 decembrie 2004 de aplicare a principiului egalității de tratament între femei și bărbați privind accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii Hotărârea CJUE Marea Cameră din data de 1 martie 2011 Articolul relevant din directivă: Articolul 5 Factori actuariali (1) Statele membre veghează pentru ca, în toate noile contracte încheiate după 21 decembrie 2007, utilizarea sexului ca factor în calculul primelor și prestărilor în domeniul serviciilor de asigurare și al serviciilor financiare conexe să nu ducă la crearea, pentru cei asigurați, a unor diferențe în materie de prime și prestații. (2) Sub rezerva alineatului (1), statele membre pot decide, înainte de 21 decembrie 2007, să autorizeze diferențe proporționale în materie de prime și prestații pentru cei asigurați, în cazul în care sexul reprezintă un factor determinant în evaluarea riscurilor , pe baza datelor actuariale și statistice pertinente și precise. Statele me...

Proces simulat INM–INPPA

Vineri, 4 martie, am avut ocazia să particip la un proces simulat organizat de către INM și INPPA. Rolurile au fost împărțite în felul următor: Președintele, procurorul (subsemnatul), grefierul, părțile vătămate și martorii au fost auditori de justiție, iar avocații au fost avocați stagiari, cursanți ai INPPA. Cele două echipe au fost pregătite de către dna. jud. Cristina Rotaru, pentru auditori și de dl. avocat Petruț Ciobanu pentru avocați. Procesul a fost în materie penală, mai precis, o tâlhărie cu doi inculpați și două părți vătămate, un dosar real care a fost soluționat de către Tribunalul Constanța. Emoțiile au fost mari de ambele părți. Cel puțin noi eram pentru prima oara, chiar dacă simulat , în calitate de participanți la un proces. Este interesantă perspectiva pe care ți-o dă o astfel de experiență. Ca exemplu, nu am reușit să înțeleg cu adevărat rolul unei fișe de ședință pentru procuror în timpul orelor de Metodologie, însă după acest proces, îmi dau seama că nu m-aș ...

Jurisprudență CEDO rezumată

Eu lucrez cu fișe. La orice, fie că e doctrină, jurisprudență, dosar etc. Așadar, cauzele pe care le-am avut de studiat pentru examenul de CEDO au încăput fiecare pe câte o fișă. Având în vedere efectul descurajant creat de citirea unei hotărâri întregi, m-am gândit să creez o secțiune separată pe blog, unde să postez aceste fișe de hotărâri și să adaug altele în măsura în care le voi parcurge.

Deciziile CCR nr. 53 și 54/25.01.2011 privind validarea magistraților aleși ca membrii ai Consiliului Superior al Magistraturii și a celor doi reprezentați ai societății civile

CCR 53-25.01.2011 CSM CCR 53-25.01.2011 CSM Societate Civila Din Decizia nr. 54, pasaje relevante: „ Curtea Constituţională constată că prin noua reglementare nu se încalcă principiul neretroactivităţii legii, consacrat prin prevederile art. 15 alin.(2) din Constituţie. În concepţia Curţii Constituţionale, concretizată, de exemplu, prin Decizia nr.330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.59 din 28 ianuarie 2002, o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. ” „ Curtea constată că această interdicţie nu influenţează desfăşurarea mandatului ...

Îmbunătăţirea sistemului de recrutare a magistraţilor

Anul 2011 vine cu o serie de propuneri din partea CSM-ului privind recrutarea magistraților prin Institutul Național al Magistraturii cât și prin concursul celor cu 5 ani vechime într-o profesie juridică. Prezentarea propunerilor este publică pe site-ul CSM . În ceea ce privește admiterea în magistratură a celor cu 5 ani vechime în profesiile juridice , sistemul actual este o inconsevență logică continuă. Astfel, un avocat cu 5 ani vechime va fi numit judecător definitv în urma promovării unui concurs și a unui stagiu de pregătire de 6 luni. Și acum, o prezentare succintă a inconsecvențelor acestui sistem: Deși a fost introdusă ca o modalitate excepțională de recrutare în magistratură, excepția creată a început să fie mai uzitată decât regula, concursul de admitere pentru cei cu 5 ani vechime fiind organizat de 2 ori pe an iar cel de admitere la INM o singură dată pe an. Concursul este de o dificultate redusă în comparație cu cel de admitere la INM, deși este prezumat (simplu, bin...