Noțiunile „de îndată” și „termen rezonabil” în 5 minute

A se vedea și Wemhoff c. Germaniei; Brogan și alții c. Marii Britanii – Art. 5 CEDO

Sediul materiei

Art. 5 paragraf 3 CEDO - „Orice persoană arestată sau deţinută în condiţiile prevăzute de § 1 c) din prezentul articol trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii a prezentării persoanei în cauză la audiere.”

Probleme legate de termene

1. Ce înseamnă de îndată?

2. Ce înseamnă termen rezonabil?

Jurisprudență CEDO cu privire la noțiunea „de îndată”

1. Brogan și alții c. Marii Britanii (1988) -> „De îndată” = standard de 4 zile maximum – Excepții de exemplu lupta anti-teroristă sau dacă o asemenea deținere este însoțită de alte garanții efective

a. Rigopoulos c. Spaniei (1999) -> Navă care transporta stupefiante, comandantul arestat, însă nava se afla în Oceanul Atlantic la 16 zile de la cel mai apropiat port (5.500 km) -> Nu există încălcare a art. 5 parag. 3

2. Pantea c. României -> Detenție provizorie din ordonanța procurorului, reclamantul ajungând în fața unui judecător după 4 luni de detenție.

i. În momentul de față, România face parte din cele 12 state ale Consiliului Europei în care intervalul de timp ce separă privare inițială de libertate a unei persoane și plasarea ei în detenție provizorie este de 24 de ore.

3. Excepții de la standardul Brogan:

a. Kandjov c. Bulgariei (2008) -> Huliganism și insultă, reținere de 3 zile și 23 de ore -> infracțiunile erau minore și nu au fost săvârșite cu violență -> Încălcare art. 5

b. Ipek c. Turcia (2009) -> Minori la data săvârșirii faptei, deținuți 3 zile și 9 ore -> încălcare art. 5

Jurisprudență cu privire la noțiunea de „termen rezonabil”

Wemhoff c. Allemagne (1968)

I. Când începe să curgă termenul?

a. La momentul începerii detenției efective

II. Care este momentul limită al termenului?

a. Pronunțarea unei hotărâri în primă instanță (avizul Comisiei – aducerea acuzatului în fața instanței de judecată) => O dată ce prima instanță pronunță o hotărâre de condamnare, inculpatul nu mai este considerat în detenție preventivă, ci este considerat deținut în baza unei condamnări (adică art. 5 par. 1 lit. a)

Chiar dacă Guvernul nu invocă acest argument, Curtea are datoria să observe că după sentinţa în primă instanţă a Tribunalului Militar Bucureşti din 11 noiembrie 2002, detenţia ulterioară a părţii interesate nu intră sub incidenţa art. 5 § 1 lit. c) din Convenţie, ci a art. 5 § 1 lit. a) –> Calmanovici c. României (2008)

Principii generale de apreciere a duratei rezonabile a detenției preventive

· Aprecierea caracterului rezonabil trebuie făcută în fiecare caz, în funcție de particularitățile cauzei -> Pantano c. Italiei (2003)

· Autoritățile judiciare naționale trebuie să asigure ca detenția provizorie să nu depășească o durată rezonabilă -> Letellier c. Franței (1991)

· Persistența motivelor de a bănui persoana arestată de a fi săvârșit o infracțiune, însă cu trecerea timpului ele nu mai sunt suficiente. Trebuie apreciată diligența deosebită depusă de către autoritatea națională competentă în desfășurarea procedurii -> Muller c. Franței (1997)

Motivele ce justifică detenția preventivă

· Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție, însă nu legitimează prin ea însăși o lungă detenție preventivă

· Tulburarea în mod real a ordinii publice prin săvârșirea infracțiunii

· Riscul sustragerii de la judecată -> trebuie analizat în funcție de ansamblul elementelor, nu numai gravitatea pedepsei la care acuzatul se poate aștepta -> Mansur c. Turciei (1995)

· Perturbarea desfășurării anchetei -> Cu trecerea timpului, imperativele urmăririi penale nu mai justifică detenția celui în cauză, pentru că în mod normal, riscurile inițiale ale perturbării urmăririi penale se atenuează -> Clooth c. Belgiei (1991)

Probleme de practică internă

· Motivarea pericolului concret pentru ordinea publică.

· Motivările încheierilor de prelungire/menținere cu formulări stereotipe

A se vedea și „Jurisprudența CEDO și arestarea preventivă”, de conf. univ. dr. Cristina Rotaru

· Pronunțarea înainte de expirarea ordonanței de reținere de 24 de h – Necesară?

· Problema căilor de atac exercitate împotriva măsurilor preventive și cererilor de eliberare

Schertenleib c. Elveției (1980) -> Acuzatul se găsește în fața unei opțiuni între o pregătire aprofundată a procesului și o procedură mai rapidă (Excepție -> Actele se pot comunica în copie)