Thursday, March 29, 2012

Excepțiile în procesul civil. Jurisprudență comentată și reglementarea din noul Cod de procedură civilă | V. Dănăilă, C.A. Anghelescu, V. Constantinescu

Exceptii

Prezenta lucrare cuprinde jurisprudența relevantă în materia excepțiilor procesuale, atât hotărâri pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și hotărâri ale altor instanțe judecătorești, cu precădere ale Curții de Apel București, multe dintre acestea nepublicate până acum.

Acolo unde au simțit nevoia, autorii au inclus și scurte comentarii sau au făcut trimitere la soluțiile contrare pronunțate cu privire la aceleași probleme de drept. În cadrul comentariilor, autorii au evidențiat dispozițiile din noul Cod civil și din noul Cod de procedură civilă, acesta urmând a intra în curând în vigoare, care s-ar aplica problemelor de drept dezlegate prin hotărârile judecatorești redate.

De asemenea, acolo unde a fost cazul, după prezentarea hotararii, autorii au menționat și soluția care ar urma să fie dată potrivit noii reglementări procesual civile pentru a asigura o punte de legătura între cele două acte normative, aspect ce garantează actualitatea prezentei lucrări și ulterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă.

Prof. univ. dr. Gabriel Boroi

Cuprinsul și un extras din lucrare pot fi consultate aici.

De asemenea, așteptăm comentariile și criticile voastre prin email sau lăsând un comentariu la acest articol.

1 comment:

Claudiu Dascalescu said...

Din ce am vazut in extras, comentariul solutiei in lumina noului cod de procedura civila este folositor pentru orice jurist serios.

Felicitari pentru lucrarea publicata!

Este un must-have avand in vedere iminenta intrarii in vigoare a noului cod de procedura civil pe 1 iunie (adica peste aproximativ 2 luni).