Monday, August 29, 2011

Alegerea profesiei

Astăzi, auditorii de justiție din promoția 2010 – 2012 au optat pentru profesia de judecător sau cea de procuror și pentru instanța/parchetul în care își vor petrece următorul an.

Am ales judecător, iar pentru următorul an am ales Judecătoria Sectorului 2 București. Pentru mine nu au lipsit emoțiile, pentru că eram al 31-lea în ordinea mediilor, iar în București erau disponibile numai 28 de locuri. Însă, mulțumită colegilor care au optat pentru profesia de procuror sau cea de judecător dar în altă localitate, am reușit să scap de un an de navetă!

Pentru un fan al dreptului penal, alegerea profesiei nu este atât de evidentă. S-ar putea spune că este chiar un risc alegerea unui post de judecător, fiind de notorietate că încărcătura la judecătorie este mult mai mare la civil, acolo fiind și mai multe locuri. 

Cu toatea acestea și indiferent de cât de mult ai cântări avantajele și dezavantajele, e greu de spus dacă alegerea profesiei este cu adevărat una cerebrală sau mai degrabă senzorială.

Wednesday, August 24, 2011

Mult succes candidaților la examenul de admitere la Institutul Național al Magistraturii!

Mâine, 25 august 2011, se va susține proba eliminatorie de verificare a cunoștințelor juridice din cadrul examenului de admitere la Institutul Național al Magistraturii. 3.433 de candidați vor concura pentru cele 200 de posturi de auditor de justiție.

Deși numărul candidaților este cel mai mare din ultimii 6 ani, cei care cu adevărat s-au pregătit pentru examen nu trebuie să se lase impresionați de acest lucru. Indiferent cât de mulți candidați ar fi, întotdeauna cei pregătiți și care reușesc să motiveze în ziua examenului vor avea un loc asigurat!

Le doresc tuturor candidaților mult succes și putere de concentrare!