Skip to main content

Despre prima întâlnire cu practica

În anul II, după alegerea între judecător/procuror, auditorii de justiție își mută sediul din Institutul Național al Magistraturii la instanțele sau parchetele unde au ales să desfășoare stagiul de practică.

Alegerea mea a fost la Judecătoria Sectorului 2 București, instanță care se află în același sediu cu Tribunalul București.

După un început mai plictisitor, în care am observat cu mare atenție activitatea compartimentelor auxiliare, fiecare dintre noi a fost repartizat pe lângă un judecător. Desfășurăm două activități principale, respectiv asistarea la ședințele de judecată ale judecătorului la care am fost repartizați și redactarea de hotărâri pentru caietul de practică, care urmează să fie parte din evaluarea noastră pentru acest an.

În primul rând, mi-am dat seama cât de grea este activitatea de conducere a ședinței de judecată. Indiferent cât de bine motivezi, indiferent cât de multe cunoștințe de drept ai, vei fi evaluat de către public în primul rând prin modul în care reușești (sau nu) să conduci ședința. Mai mult, am văzut câte probleme poate ridica o audiere de martor, chiar și în dosare simple și cât este de important, dar în egală măsură de dificil, să te faci înțeles unui cetățean obișnuit.

Tot legat de ședință, am realizat de asemenea importanța cunoașterii temeinice a dosarului, mai ales la momentul crucial al discutării probatoriului.

Plăcut surprins am fost de disponibilitatea judecătorilor care, departe de a avea prea mult timp liber, stau și ne explică, dosar cu dosar, încheiere cu încheiere, de ce o anumită măsură a fost luată, de ce nu o altă măsură, ce anume a gândit la un anumit moment, cum a văzut probatoriul într-un dosar și ne iartă, sper eu, excesul de zel și formalismul pe care îl arătăm cu atâta mândrie.

Într-o notă mai critică, am rămas uimit de slaba pregătire a celor mai mulți dintre avocați pe care i-am văzut în ședință. Am lucrat tot anul 4 într-o societate de avocatură și am avut falsa impresie că standardul de calitate pe care l-am văzut acolo este păstrat de către majoritatea avocaților. Probabil de aceea mare mi-a fost uimirea atunci când am văzut că avocații nu au nici o dorință de a sprijini judecătorul să ajungă la o soluție, ci mai mult se gândesc cum să facă să încurce dosarul. Din ce am văzut eu, mulți avocați nu consideră că asigură un serviciu public și că sunt profesioniști chemați la activitatea de înfăptuire a justiției, ci sunt simpli prestatori de servicii contra unor sume de bani.

Comments

Anonymous said…
Felicitari pentru reusita, Victor. Sincer, sper ca in anii ce vor veni sa fiu exact in situatia ta: tot judecator, tot langa judecatori adevarati, facand ceea ce-mi place.

Speram sa te intreb cateva lucruri:
1. Redactarea hotararilor este adevarat ca ocupa cel mai mult timp? Cine o face efectiv? (stiu, imi vei spune ca numai judecatorul, dar speram sa-mi dezvalui cum are timp sa scrie atatea pagini bazate pe atatea pagini? In afara de acest proces, si de prezidarea sedintei de judecata, ce alte activitati mai ocupa din timpul judecatorului?

2 Cum ajung un judecator pe penal? Exclusiv pe locuri libere, nu?

3 Cum faci fata pe civil cu lupta cu atatea legi speciale?

4 In termeni de volum de munca si program, imi poti spune te rog cam cum suna o zi tipica din viata unui judecator? Si daca e nevoit uneori sa citeasca dosaresi acasa.
Sper ca nu ti se par puerile intrebarile, dar chiar nu am pe cine sa intreb si imi pari suficient de omenos cat sa-mi dezvalui cateva trade secrets.

Bafta multa in aceasta nobila meserie.
1. Da, grefierul și judecătorul. Are timp pentru că nu stă numai 8 ore la serviciu :) Intri în ședință o dată pe săptămână.

2. Depinde ce e liber.

3. Le citești și încerci să le înțelegi.

4. Nu ai voie să pleci cu dosarele acasă. În principal, programul se împarte între treburile administrative și motivarea hotărârilor. De asemenea, trebuie să îți pregătești ședința și să stai efectiv în ședință.
Razvan said…
Salut, spuneai ca ai si lucrat intr-o firma de avocatura pe parcursul anului 4. Mi se pare fantastic ca ai reusit sa iei la INM in astfel de conditii. Eu fac practica in prezent si am senzatia ca va fi foarte greu in sesiunea de iarna, dar si la vara inainte de licenta. Exista vreo reteta speciala pentru a reusi sa imbini facultatea cu practica si sa iei si note bune? Desi mi se "permite" sa ma duc la cursuri/seminarii, tot am impresia ca e mult de invatat si la anumite examene va fi greu.
@Razvan
Reteta este sa nu pierzi timpul si sa fii organizat. De asemenea, o parte din sfarsitul de saptamana o sa trebuiasca sa il petreci invatand.

Popular posts from this blog

Materiale de studiu pentru admiterea la INM

Atunci când am scris acest articol (23.10.2010) am dorit să ajut viitorii candidați la examenul de admitere la INM prin publicarea listei cu lucrările pe care le-am folosit pentru pregătirea examenului. În urma modificării Codului civil și a Codului de procedură civilă, precum și a intrării în vigoare a noului Cod Penal și de Procedură Penală, tot mai multe persoane m-au rugat să modific lista și să indic lucrările pe care le consider ca fiind potrivite în momentul de față pentru pregătirea examenului de admitere la INM.   A se citi și Răspunsuri la întrebări frecvente   Drept Civil Noul Cod civil – este principalul material de pregătire la această materie, mai ales având în vedere modalitatea exhaustivă a reglementării, precum și modalitatea de examinare tip grilă prof. univ. dr. Gabriel Boroi și jud. drd. Carla Anghelescu – Curs de drept civil Partea Generală – Ediția 2011 – Conform Noului Cod Civil ( Cuprins ) conf. univ. dr. Răzvan Dincă – Contracte civile speciale în n

Răspunsuri la întrebări frecvente

Unul dintre motivele pentru care am făcut acest blog este acela de a răspunde, în măsura cunoștințelor, la diverse întrebări și nelămuriri. În ultima vreme, acestea au fost axate pe examenul de admitere la INM, însă nu numai. Având în vedere că întrebările au un caracter recurent, am considerat necesar să postez public răspunsurile, în așa fel încât oricine este interesat să le poată citi. Am păstrat exact modalitatea de exprimare pe care am folosit-o la momentul respectiv, nu pentru alt motiv, dar mi se pare straniu să îmi editez propriile răspunsuri. A se citi și Materiale de studiu pentru admiterea la INM 1. Cum să noile coduri pentru examenul de admitere la INM 2014? Iată întrebarea pe care o primesc din ce în ce mai des pe acest blog. Întrebarea este legitimă pentru oricine care are în față încercarea unui examen greu de admitere în profesie și, tocmai în acest moment dificil, lipsește intrumentul ”principal” de pregătire al studentului: doctrina. Problema este reală, însă nu

Despre cum “se sare gardul” la INM

Înaintea fiecărui examen important susținut de mine până acum  au existat câteva persoane care m-au asigurat că ”N-ai șanse, se intră pe pile”. Niciodata însă nu mi-a fost dat să aud mai multe povești de adormit copiii decât cele legate de examenul de admitere la INM. De la prețul de 10.000 de Euro al unui loc printre cei admiși până la faptul că se copiază cu hands-free la prima probă eliminatorie. Poveștile în sine nu merită o analiză și chiar dacă ar merita, nu sunt eu în măsură să o fac. Îmi permit însă o observație: toți povestitorii auziți de mine sunt candidați respinși la examenul de admitere sau persoane care nu au participat niciodată la examen. Bombardat cu astfel de scenarii, de perspectiva ocupării unui post în provincie dar și de mirajul Baroului, trebuie să recunosc că începusem să mă îndoiesc de o viitoare carieră în magistratură. Am avut însă șansa să cunosc două doamne judecător care mi-au oferit mai mult decât niște sfaturi, mi-au oferit exemplul magistratului care î