Sunday, June 6, 2010

Curtea de Apel Cluj – Secția civilă Decizia nr. 103/A/24 martie 2009. Legea nr. 10/2001. Stabilirea de către instanță în mod direct a sumei de bani ce i s-ar cuveni persoanei îndreptățite. Katz c. României


Materiale de lucru
Aplicarea prioritară a Convenției Europene a Drepturilor Omului în raport cu legea națională
Art. 20 Constituția României: (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
RIL nr. 33/2008: ”În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate.
Curtea de Apel Cluj a reținut în hotărâre că ”În acest sens este și dezlegarea cu caracter obligatoriu făcută prin decizia în interesul legii nr. 33 din 09 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat, cu valoare de principiu, că situația de concurs între legea specială și generală se rezolvă în favoarea legii speciale, derogările de la aceasta din urmă fiind justificate doar în limitele art. 20 alin. 2 din Constituție
Așadar nu există niciun dubiu asupra necesității aplicării prioritare a Convenției Europene a Drepturilor Omului, fapt reținut în mod judicios și de Curtea de Apel.
Pornind de la această premisă conceptuală, am putea afirma că de fiecare dată când o procedură națională este declarată de Curtea Europeană ca încălcând un drept garantat de Convenție, instanța națională poate înlătura de la aplicare acea procedură.
Înlăturarea procedurii obligatorii impuse de Titlu VII al Legii nr. 247/2005 și stabilirea de către instanță în mod direct a sumei de bani.
Curtea de Apel a reținut din cauza Katz c. României că ”rezultă din aceste statuări ale Curții că ceea ce se pune în discuție, fiind criticată, nu este natura reparației (sumă de bani, sau după caz, acțiuni la Fondul Proprietatea), ci eficacitatea concretă a procedurii reparatorii, acestea nefiind îndeajuns de rapidă pentru a se putea considera că are aptitudinea de a conduce într-un termen rezonabil la plata despagubirilor/ Prin urmare, ceea ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului solicită este organizarea corespunzătoare a procedurilor, astfel încât acordarea reparațiilor să apară ca efectivă
În concluzia sa, Curtea de Apel face confuzie între încălcarea constatată de către Curtea Europeană și recomandările făcute de către aceasta din urmă statului român din cauza încălcărilor repetate al art. 1 din Protocolul 1 al Convenției.
Astfel, Curtea Europeană reține expressis verbis că ”În ceea ce priveşte Guvernul acesta susţine că este deschis pentru ca reclamantul să obţină compensaţii prin intermediul fondului în valori mobiliare "Proprietatea", pe baza Legii nr. 10/2001, la o valoare stabilită de un expert, Curtea a reiterat constatarea sa anterioară conform căreia Fondului Proprietatea nu funcţionează în prezent într-un mod care ar putea fi considerate ca fiind echivalent cu atribuirea unei compensaţii (a se vedea, printre altele , Ruxanda Ionescu c. România, nr. 2608/02, 12 octombrie 2006). Mai mult decât atât, nici Legea nr. 10/2001, şi Legea nr. 247/2005 de modificare, nu ţine seama de daune rezultate dintr-o lipsa prelungită de compensare de către cei care, la fel ca şi reclamantul, s-au văzut în imposibilitatea să se bucure de bunurile lor în virtutea unei hotărâri definitive (a se vedea, mutatis mutandis, Porteanu mai sus citat, § 34)
Așadar, Curtea Europeană a înlăturat apărarea Guvernului privind posibilitatea acordării de compensații prin Fondul Proprietatea. Procedura prevăzută de către Legea nr. 247/2005 este prin urmare în contradicție cu art. 1 din Protocolul 1 al Convenției și trebuie înlăturată de la aplicarea, având în vedere art. 20 alin 2 din Constituției și RIL 33/2008.
Soluția Curții de Apel vine în contradicție chiar și cu recursul în interesul legii amintit mai sus, unde se reține: ”Privarea de bun în absența oricărei despăgubiri constituie, așa cum s-a arătat, o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, or, chiar jurisprudența Curții Europene a Drepturilor omului reiese că atunci când statul nu mai poate să restituie imobilul în natură, iar măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de legea internă sunt încă iluzorii, urmează să se plătească reclamantului despăgubiri bănești
Observațiile făcute de către Curtea Europeană reprezintă manifestarea unei îngrijorări din cauza că ”ea a tratat deja peste o sută de cazuri cu privire la acest subiect, cauza Străin precitată, nefiind decât  prima din acest grup mare, şi că multe alte cazuri similare sunt încă pendinte în faţa sa. Ea consideră că, de asemenea, lacunele de drept identificate în aceste cauze, inclusiv în prezenta speţă, pot încă, pe viitor, să ducă la numeroase plângeri întemeiate. Curtea vede în această slăbiciune a statului român de a pune ordine în sistemul său legislativ nu numai un factor agravant, în privinţa răspunderii statului faţă de Convenţie, pe motivul unei  situaţii trecute sau viitoare, ci şi o ameninţare pentru efectivitatea în viitor a dispozitivului pus în practică de Convenţie, inclusiv de un număr mare de cereri rezultând din aceeaşi cauză (Scordino,§§ 14-15, Driza, § 122, hotărâri citate mai sus).
Aceste critici nu trebuiesc confundate cu soluția dată de către Curtea Europeană în speța dedusă judecății, ele venind doar să sublinieze gravitatea și notorietatea încălcării, cum expres precizează și Curtea Europeană.
Pentru o soluție în sensul stabilirii direct de către instanță a sumei de bani a se vedea Revista Română de Jurisprudență nr. 6/2009 pag. 107 – 111.

No comments: