Skip to main content

Teste grilă – Ediția a II-a – Drept civil • Drept procesual civil • Drept penal • Procedură penală

Teste Grila II

Atenție, rigoare, corectitudine, exactitate. Sunt proprietăți care, printre altele, definesc mintea oricărui judecător, avocat, procuror. Dacă vă gândiți să urmați una sau alta dintre aceste cariere juridice, de ce să nu începeți antrenamentul minții de astăzi? Această lucrare cuprinde tot ce vă trebuie pentru exercițiul necesar admiterii la INM sau în avocatură, dar care vă va servi de-a lungul întregii cariere și nu numai. A fost elaborată de practicieni valoroși ai dreptului, mulți dintre ei formatori la INM sau INPPA sau care au contribuit la elaborarea proiectelor de legi privind codurile. Alături de ei, câțiva juriști de excepție și-au adus experiența și cunoștințele în calitate de coordonatori.

Este prima lucrare, structurată pe tematica de examen, în care sunt reunite peste 2.600 chestionare pentru cele patru coduri ‒ civil, procedură civilă, penal, procedură penală ‒, iar nivelul de dificultate este adecvat examenelor de admitere la INM sau în avocatură. În plus, cea de-a doua ediție a lucrării conține explicații la toate variantele de răspuns ale grilelor, punctând atent unele detalii deosebit de utile în pregătirea pentru acest tip de evaluare. Un element de noutate îl reprezintă și cele 200 de grile noi din partea de drept penal general realizate de Florin Doru Tohătan, proaspăt cooptat în echipă, ce vin să înlocuiască grilele realizate de Versavia Brutaru în prima ediție, ca urmare a retragerii acesteia.

Pe măsură ce veți exersa, eventualele goluri de cunoștințe, erori de înțelegere sau atenție vor fi eliminate, iar limbajul dreptului va deveni accesibil, prietenos, cunoscut. În acest fel, orice examen încetează a fi o provocare și poate deveni o simplă confirmare.

Răsfoiește

Ediția nouă:

  • este prima culegere de grile de pe piață care conține grile pentru toate cele patru materii esențiale la orice examen de admitere/definitivare în profesie și, cel mai important, conține explicații la toate răspunsurile la grile, pe toate cele patru materii, atât la variantele corecte de răspuns, cât și la cele greșite;
  • conține peste 200 grile noi în partea de drept penal general și aproape 100 grile noi în partea de drept civil (moșteniri) și drept procesual civil;
  • a fost actualizată în conformitatea cu Legea nr. 138/2014 care a modificat Codul de procedură civilă, cartea având în vedere varianta republicată a Codului;
  • în elaborarea răspunsurilor la explicațiile la grile în partea de drept penal și procedură penală au fost avute în vedere atât deciziile Curții Constituționale, cât și hotărârile Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în recurs în interesul legii sau ca hotărâri preliminare pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Comments

Unknown said…
Mi-am procurat aceasta carte,pe 30 august am prima proba eliminatorie la INM ....Imi urez succes!!! Felicitari pt reusita Victor !

Popular posts from this blog

Materiale de studiu pentru admiterea la INM

Atunci când am scris acest articol (23.10.2010) am dorit să ajut viitorii candidați la examenul de admitere la INM prin publicarea listei cu lucrările pe care le-am folosit pentru pregătirea examenului. În urma modificării Codului civil și a Codului de procedură civilă, precum și a intrării în vigoare a noului Cod Penal și de Procedură Penală, tot mai multe persoane m-au rugat să modific lista și să indic lucrările pe care le consider ca fiind potrivite în momentul de față pentru pregătirea examenului de admitere la INM.   A se citi și Răspunsuri la întrebări frecvente   Drept Civil Noul Cod civil – este principalul material de pregătire la această materie, mai ales având în vedere modalitatea exhaustivă a reglementării, precum și modalitatea de examinare tip grilă prof. univ. dr. Gabriel Boroi și jud. drd. Carla Anghelescu – Curs de drept civil Partea Generală – Ediția 2011 – Conform Noului Cod Civil ( Cuprins ) conf. univ. dr. Răzvan Dincă – Contracte civile speciale în n

Răspunsuri la întrebări frecvente

Unul dintre motivele pentru care am făcut acest blog este acela de a răspunde, în măsura cunoștințelor, la diverse întrebări și nelămuriri. În ultima vreme, acestea au fost axate pe examenul de admitere la INM, însă nu numai. Având în vedere că întrebările au un caracter recurent, am considerat necesar să postez public răspunsurile, în așa fel încât oricine este interesat să le poată citi. Am păstrat exact modalitatea de exprimare pe care am folosit-o la momentul respectiv, nu pentru alt motiv, dar mi se pare straniu să îmi editez propriile răspunsuri. A se citi și Materiale de studiu pentru admiterea la INM 1. Cum să noile coduri pentru examenul de admitere la INM 2014? Iată întrebarea pe care o primesc din ce în ce mai des pe acest blog. Întrebarea este legitimă pentru oricine care are în față încercarea unui examen greu de admitere în profesie și, tocmai în acest moment dificil, lipsește intrumentul ”principal” de pregătire al studentului: doctrina. Problema este reală, însă nu

Despre cum “se sare gardul” la INM

Înaintea fiecărui examen important susținut de mine până acum  au existat câteva persoane care m-au asigurat că ”N-ai șanse, se intră pe pile”. Niciodata însă nu mi-a fost dat să aud mai multe povești de adormit copiii decât cele legate de examenul de admitere la INM. De la prețul de 10.000 de Euro al unui loc printre cei admiși până la faptul că se copiază cu hands-free la prima probă eliminatorie. Poveștile în sine nu merită o analiză și chiar dacă ar merita, nu sunt eu în măsură să o fac. Îmi permit însă o observație: toți povestitorii auziți de mine sunt candidați respinși la examenul de admitere sau persoane care nu au participat niciodată la examen. Bombardat cu astfel de scenarii, de perspectiva ocupării unui post în provincie dar și de mirajul Baroului, trebuie să recunosc că începusem să mă îndoiesc de o viitoare carieră în magistratură. Am avut însă șansa să cunosc două doamne judecător care mi-au oferit mai mult decât niște sfaturi, mi-au oferit exemplul magistratului care î