Wednesday, June 11, 2014

Scurgerea în presă a convorbirilor interceptate. Condițiile detenției pe parcursul arestării preventive a reclamantului. Menținerea în mod justificat a măsurii arestului preventiv pentru o perioadă de 1 an, 3 luni și 19 zile - cauza Voicu c. României

În hotărârea din data de 10 iunie 2014 pronunțată în cauza Voicu c. României (cererea nr. 22015/10), Curtea a reținut că, în data de 10 decembrie 2009, Direcția Națională Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a început urmărirea penală împotriva reclamantului pentru pretinsa săvârșire a infracțiunii de trafic de influență. În mod special, procurorul a susţinut că: (i) reclamantul a acceptat suma de 200.000 EUR de la un om de afaceri, C.C., pentru a folosi relația sa cu judecătorul F.C. din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea influențării soluției unui dosar care se afla pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție în care era implicată societatea lui C.C. și o companie de stat. (ii) că ar fi acceptat bani de la M.L., sub pretextul achitării unor consultații juridice prin cabinetul său de avocatură, în scopul de a-i facilita întâlnirea cu șeful poliției pentru a discuta o anchetă în desfăşurată împotriva lui M.L.

Pe data de 11 decembrie 2009, atunci când reclamantul se întorcea acasă cu un autovehicul aparținând Senatului, a fost oprit de către o altă mașină din care au ieșit mai multe persoane înarmate care l-au scos pe reclamant din mașină, și de față cu vecinii reclamantului și cu alți trecători, l-au încătușat și l-au dus cu mașina la sediul DNA, unde a fost informat de urmărirea penală desfășurată împotriva sa.

În aceeași zi, reclamantului i-a fost interzis dreptul de a părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile, iar pe data de 9 martie 2010, procurorul a solicitat Parlamentului încuviințarea arestării preventive a reclamantului.

Rezumatul este disponibil pe HotarariCEDO.ro