Friday, April 2, 2010

Jurământul depus de martori și morala creștină

Cu toții cunoaștem prevederile din Codul de Procedură Penală și Codul de Procedură Civilă cu privire la depunerea jurământului în fața instanței sau în fața organelor de urmărire penală. O altă procedură premergătoare, ar spune majoritatea. Cei care l-au auzit de prea multe ori ieșind din guri disimulate probabil că nici nu-l mai bagă în seamă; sau poate nu au crezut niciodată în utilitatea lui.

Astfel, spre exemplu art. 85 CPP prevede ”(1) Înainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurământ: Jur că voi spune adevărul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce știu. Așa să-mi ajute Dumnezeu. (2) În timpul depunerii jurământului, martorul ține mâna pe cruce sau pe Biblie […] (4) Martorul fără confesiune va depune următorul jurământ: Jur pe onoare și conștiință că voi spune adevărul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce știu

Așadar, legiuitorul pornește cu doua prezumții, deduse una din cealalta: (i) majoritatea românilor sunt creștini (ii) simbolulurile divinității sunt biblia și crucea, așa că aceștia trebuie să jure pe una dintre cele două.

Însă, legiuitorul a uitat să consulte însuși obiectul asupra căruia va purta jurământul:

Matei 5 33-37

33. Ați auzit că s-a zis celor de demult: să nu juri strâmb, ci să ții înaintea Domnului jurămintele tale. 34. Eu însă vă spun vouă: Să nu vă jurați nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu, 35. Nici pe pământ, fiindcă este așternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a marelui Împărat, 36. Nici pe capul tău să nu juri, fiindcă nu poți să faci un fir de păr alb sau negru.

37. Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; și ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.

Unii spun că Iisus se referă defapt la jurământul strâmb în aceste paragrafe. Alineatul 33 însă vine să contrazică această interpretare. Astfel, dacă înainte se spunea să nu juri strâmb, acum Mântuitorul ne spune să nu jurăm nicidecum. Alineatul 37 este de asemenea la fel de categoric, spunând că orice este mai mult decât un răspuns afirmativ sau negativ este de la cel rău.

Revenind la aspectul juridic, Cesare Beccaria ne vorbește despre jurământul care era depus de către acuzat:

Lucrurile Cerului sunt supuse cu totul altor legi decât lucrurile lumești: de ce am încurca unele cu altele? De ce am plasa omul într-o dificultate imensă, de a ofensa divinitatea, sau de a contribui la propria sa distrugere?

Din fericire, depunerea jurământului de către învinuit/inculpat/pârât nu mai este prezentă în procedurile judiciare moderne.

Rămâne însă întrebarea oportunității cu privire la depunere jurământului de către martor. Care mai este utilitatea lui când însăși ”legalitatea” lui este sub semnul întrebării? Dacă am da ascultare textului Bibliei, oricine săvârșește un păcat atunci când depune jurământ. Persoana care însă, depune jurământ și mărturie mincinoasă săvârșește două păcate.

Bineînțeles, o altă întrebare firească este dacă sancțiunea divină sperie un martor mituit? Înclin să cred că sancțiunea penală, lumească, este cea care ar speria cel mai tare un posibil martor mincinos. Deasemenea se poate pune în discuție necesitatea depunerii jurământului la admiterea în diverse profesii.